Am discutat despre transparență și responsabilitate în cadrul evenimentului ”Forum pentru o guvernare responsabilă” organizat în 7 aprilie 2016 la Cluj-Napoca de către Centrul pentru Politici Publice –CENPO prin proiectul ”Cetățenie activă pentru o bună guvernare locală transparentă” finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro).
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a găzduit peste 100 de participanți la eveniment, iar dialogul a urmărit teme care au vizat importanța transparenței în administrația publică locală.

 


Au fost premiate următoarele consilii județene pentru modul în care au afișat pe paginile de internet sau au pus la dispoziția cetățenilor rapoartele de activitate ale consilierilor județeni:

Consiliul Județean Mehedinți – Premiul pentru transparență pro-activă,

Consiliul Județean Vâlcea – Premiul pentru responsabilitate,

Consiliul Județean Timiș – Premiul pentru colaborarea cu societatea civilă.

Au fost înmânate și 3 premii pentru responsabilitatea în comunicarea cu cetățenii consilierilor județeni care au întocmit pentru anul 2014 rapoarte de activitate anuale care includ informații complete și relevante pentru cetățeni. Astfel, au fost premiați

  • domnul Simion Crețu – Consiliului Județean Alba,
  •  doamna Viorica Sandu – Consiliul Județean Galați,
  • domnul Vasile Boloș – Consiliul Județean Mureș.

 

Selecția premianților s-a realizat în urma studiului național ”Între detalii formale și semnificație democractică- O analiză a rapoartelor de activitate ale aleșilor locali 2012-2014”.